Acasă » Showbiz » Showbiz internațional » VIDEO VIRAL | Versurile care i-au pus pe gânduri pe internauți! Ce cuvinte s-ar fi auzit în timp ce cânta corul abației la încoronarea Regelui Charles al III-lea

VIDEO VIRAL | Versurile care i-au pus pe gânduri pe internauți! Ce cuvinte s-ar fi auzit în timp ce cânta corul abației la încoronarea Regelui Charles al III-lea

De: Andreea Voicu 07/05/2023 | 16:37

Data de 6 mai 2023 a devenit, sâmbătă, una istorică! Regele Charles al III-lea a fost încoronat, alături de consoarta sa, Camilla. Ceremonia de Încoronare din Marea Britanie a putut fi urmărită atât pe micile ecrane, cât și pe internet. Unii dintre internauți, însă, în timp ce corul abației cânta, au auzit câteva versuri bizare. S-au dus cu gândul, imediat, la un aspect obscen! Iată detalii mai jos, în articol.

În cursul zilei de sâmbătă, 6 mai 2023, Regele Charles al III-lea a fost încoronat, alături de consoarta sa, Camilla. Ceremonia a început devreme, iar oamenii au putut urmări acest moment istoric din orice parte a globului. Încoronarea Regelui a fost transmisă live, atât pe micile ecrane, cât și pe internet. Așa cum arată una dintre cutumele regale, care se respectă îndeaproape la un astfel de moment, în Westminster Abbey a cântat corul abației.

Momentele-cheie de la ceremonia de Încoronare pot fi consultate AICI, iar dacă vrei să afli ce se întâmplă în Marea Britanie astăzi, 7 mai, la o zi după ceremonie, atunci poți consulta informațiile de AICI.

Vezi și APARIȚIE SURPRINZĂTOARE A PRINȚULUI HARRY LA CEREMONIA DE ÎNCORONARE A REGELUI CHARLES. MOTIVUL PENTRU CARE MEGHAN MARKLE A LIPSIT

Corul abației și versul „buclucaș” care a isterizat internetul

Pe o platformă de socializare a fost creată o „isterie”, în urma unui videoclip încărcat de unul dintre utilizatori. Mai cu seamă, este vorba despre un filmuleț de 15 secunde în care apare corul abației în timp ce cântă la ceremonia de Încoronare a Regelui Charles al III-lea.

Mai multe persoane care au ascultat cu atenție versurile au sesizat, la un moment dat, câteva cuvinte mai bizare. Chiar și în comentarii, unii dintre utilizatori au auzit următoarele cuvinte: „I like vagina Camilla”. Gândul le-a zburat imediat la un cuvânt obscen, dar, în realitate, corul abației a rostit următorul vers: „Vivat Regina Camilla” – în traducere, „Trăiască Regina Camilla”.

Utilizatorii s-au amuzat copios pentru cele 15 secunde care au stârns milioane de vizualizări. Videoclipul a strâns peste 50.000 de comentarii și, în doar 24 de ore de când a fost postat, a devenit viral.

Corul abației (regăsit și sub forma de „Corul Încoronării”) a fost format din 300 de cântăreți amatori din Marea Britanie. Versurile care au fost rostite în timpul ceremoniei de Încoronare au fost selectate de Rege și Regină.

Vezi și CE NUME ARE, DE FAPT, REGELE CHARLES AL III LEA ÎN ACTUL DE IDENTITATE. NOUL SUVERAN AL MARII BRITANII S-A NĂSCUT ÎN URMĂ CU 74 DE ANI

Sursă foto & video: Tik Tok, YouTube

Urmărește Cancan.ro pe Google News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut parte din echipa Kanal D. Din 2019 a activat în cadrul echipei CIAO. Până în prezent, are la activ peste 9500 de citeste mai mult
Parteneri
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul de 100.000 de euro
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Horoscop săptămâna 17-23 mai 2024. Iubire, bani și noroc pe toate planurile pentru patru zodii
Horoscop săptămâna 17-23 mai 2024. Iubire, bani și noroc pe toate planurile pentru patru zodii
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și a mâncat un chips extrem de picant
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la doar 100 de metri de casa lui, nu a cerut ajutor
Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Armin Nicoară și Claudia Puican au plecat din România. Unde s-au dus cei doi artiști: "Fiecare colț ascunde un sărut"
Armin Nicoară și Claudia Puican au plecat din România. Unde s-au dus cei doi artiști:...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu îmi mai dădea ghiozdanul să mă duc la școală. Mă trimitea cu punga.”
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Locul din România cu peisaje unice, vizitat de mulți turiști, se confruntă cu o mare provocare: “Vă dați seama ce problemă avem”
Locul din România cu peisaje unice, vizitat de mulți turiști, se confruntă cu o mare...
De ce nu e bine să pui routerul Wi-Fi pe holul casei tale. Greșeala care poate distruge conexiunea la internet
De ce nu e bine să pui routerul Wi-Fi pe holul casei tale. Greșeala care...
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA  pe care le-au numit „distructive şi ostile
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Un nou ITP pe capul șoferilor. Amenzile sunt uriașe
Un nou ITP pe capul șoferilor. Amenzile sunt uriașe
Radu-Ștefan Bănică alege calea religiei? Unde a fost surprins în haine preoțești fiul lui Stefan Bănică Jr.
Radu-Ștefan Bănică alege calea religiei? Unde a fost surprins în haine preoțești fiul lui Stefan...
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România!...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
Cum își menține silueta Alina Sorescu. Artista arată tot mai bine după despărțirea de Alexandru Ciucu
Cum își menține silueta Alina Sorescu. Artista arată tot mai bine după despărțirea de Alexandru...
Planta considerată cel mai puternic cocktail pentru imunitate. E o bombă de vitamine, dar mulți români o evită
Planta considerată cel mai puternic cocktail pentru imunitate. E o bombă de vitamine, dar mulți...
Ce să pui în chiftele ca să iasă ca la restaurant. Greșeala pe care multe bucătărese o fac în momentul în care prepară rețeta
Ce să pui în chiftele ca să iasă ca la restaurant. Greșeala pe care multe...
×